Agenția Bacău a Băncii Naționale a României (BNR) a continuat să organizeze și în anul 2020 activități de educație financiară, sub egida proiectului „Să vorbim despre bani și bănci”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. La astfel de lecții au participat 664 de elevi, dintre care 122 din mediul rural citește toată știrea…
O autospecialã condusã de o politistã s-a „busit” serios cu un autoturism! (FOTO, VIDEO)
MISTERIOSI… O masinã de politie a fost implicatã într-un accident rutier chiar în fata statiei de ambulantã. Martorii spun cã autospeciala a iesit din benzinãrie fãrã sã se asigure si s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, un tânãr de 20 de ani care se citește toată știrea…
Sporurile acordate angajatilor din Prefecturi au scos sindicalistii în stradã
PROTESTE…Dupã ce, la sfârsitul anului trecut, guvernantii au decis sã acorde un spor salarial de 30 %, zilele acestea sindicatele politistilor si cele ale angajatilor din Sãnãtate au iesit în stradã. În timp ce angajatii din Sãnãtate si-au arãtat nemultumirea fatã de decizia înghetãrii salariilor, sindicalistii politisti au cerut salarii citește toată știrea…
Angajații SAJ Vaslui, vestea mult așteptată!
PENSIONĂRI… Mii de angajați ai sistemului sanitar vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, doar cu anumite condiții. În cazul în care starea de sănătate le permite, vor putea cere să lucreze în continuare. Vorbim despre personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, medici, asistenți medicali citește toată știrea…
Procesul politistului Vizitiu bate pasul pe loc, martorii nu pot fi adusi nici cu mandate!
LIPSÃ…Judecata politistului Mihai Vizitiu, acuzat de omor, bate pasul pe loc de ceva vreme. Si asta pentru cã martorii citati si audiati în faza de urmãrire penalã refuzã sã se prezinte în fata judecãtorilor. Pentru a ajunge sã fie audiati, magistratii sunt obligati sã amâne dosarul sau sã cearã ca citește toată știrea…
Au început înscrierile elevilor de clasa a VIII-a la colegiile militare
ANUNT… Elevii vasluieni de clasa a VIII-a, care vor sã urmeze un colegiu militar, pot începe sã se înscrie pentru participarea la probele de selectie. Au fost scoase la concurs, în total, 600 de locuri în cele cinci Colegii Nationale Militare situate în Alba Iulia, Breaza (judetul Prahova), Constanta, Craiova citește toată știrea…
„La pas pe meleaguri vasluiene”, în Murgeni: expozitie itinerantã cu 25 de personalitãti
EXPOZITIE.. Holul Casei de Culturã „C. I. Balmus” din Murgeni va gãzdui vineri, 22 ianuarie, o expozitie itinerantã si o întâlnire online cu mai multe personalitãti vasluiene. Evenimentul va începe de la ora 11:00 si face parte din proiectul „La pas pe meleaguri vasluiene”, finantat de Ministerul Culturii si cofinantat citește toată știrea…
Noi categorii de angajați vor intra în etapa a doua de vaccinare
Potrivit unei hotărâri de Guvern care urmează să fie adoptată mâine, campania de vaccinare va fi extinsă pentru a include, în etapa a doua, și alte categorii de angajați, în special din instituții publice, persoane cu dizabilități și persoane fără adăpost. Potrivit HG, în etapa a doua vor fi incluse citește toată știrea…
REVOLTA bugetarilor: Alți angajați de la Botoșani ar putea ieși în stradă
Asistăm în ultimele două săptămâni la tot mai multe proteste în rândul angajaților din sistemul bugetar de la Botoșani. citește toată știrea…
Amendă de 2.000 de lei pentru botoșănean pârât la Garda de Mediu – FOTO
Controlul a fost realizat în urma unei sesizări și s-a soldat cu o amendă de 2.000 de lei. citește toată știrea…