Daca unii accepta sa plateasca taxe de protectie catre diverse clanuri mafiote asta nu înseamna ca sunt si de acord cu ele, se tem de repercusiuni si nu au nici o speranta ca îi va ajuta cineva. Exact asa este
Un vechi salut german şi nişte scrisori deschise
Sâmbata am dat pe FB peste un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung. L-am citit si am crezut, initial, ca a fost scris ca raspuns teologic la o scrisoare deschisa initiata de veterana feminismului german Alice Schwarzer, adresata cancelarului Olaf Scholz de
Reconversie profesională, job garantat si venituri stabile în Iași, după doar 12 luni de pregatire la școala Codecool România (P)
Cursul Full-Stack Developer by Codecool atrage anual profesionisti cu experienta interesati de domeniul tech si programare, care au înteles avantajele unui job bine platit si a unui viitor sigur si doresc sa îsi construiasca o cariera în Iasi, Cluj, Timisoara
Iaşul enigmaticelor iubiri: adoratorii Anei Cojan
Neîndoielnic ca aceste tainice iubiri s-ar fi dezvoltat cu totul altfel daca s-ar fi consumat la mijlocul secolului nouasprezece sau chiar la sfârsitul lui. În saloanele aristocratice unde se asculta muzica si poezie ar fi avut schimburi de replici între
Câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (I)
Statistica oficiala pare un domeniu oarecum ermetic datorita faptului ca are ca fundament statistica matematica si stiinta probabilitatilor. Calculul matematic, formulele complicate, graficele si alte metode de vizualizare a datelor statistice îndeparteaza uneori pe potentialii beneficiari. Pentru a împrieteni statistica
Trei infracţiuni grave dintr-un foc. I s-a dat o şansă, dar şi-a bătut joc de ea
Un tânar din Belcesti si-a batut joc de sansa acordata de judecatorii care l-au lasat liber dupa comiterea a trei infractiuni într-o singura seara. Condamnat cu suspendare, acesta s-a facut „pierdut”, fara a-si îndeplini niciuna dintre obligatiile impuse de magistrati.
Porţi deschise la Politehnică pentru elevii de liceu
Universitatea Tehnica reia evenimentul „OpenDays@TUIASI” – Porti deschise la TUIASI, dupa ce în perioada pandemiei activitatile „fata în fata” destinate elevilor de liceu din ani terminali, viitori studenti, au fost întrerupte. Astfel, în perioada 9 – 20 mai, portile Politehnicii
Conferinţă inedită la Facultatea de Istorie: ce putem afla despre un oraş din hărţile vechi
La finele saptamânii trecute, Facultatea de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a gazduit o conferinta internationala inedita despre hartile-plan de oras si felul în care influenteaza sau schimba perceptiile asupra dezvoltarii urbane din trecut, în
NATO: Urmează „o şi mai mare brutalitate“ în Ucraina
Rusii au bombardat sâmbata o scoala unde se adaposteau zeci de civili. Mercenarii Wagner cer mobilizare generala în Rusia: „Altfel vom pierde razboiul“ Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat ca Alianta Nord-Atlantica „nu a observat nicio schimbare“
Mai mulţi bani pentru medicii stomatologi aflaţi în contract cu CJAS
Începând din luna mai, bugetul alocat furnizorilor de servicii de medicina dentara care se afla în contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Iasi s-a dublat. Astfel, suma contractata a crescut de la 2.000 de lei lunar la
Hoţ dovedit, iertat de judecători pe motiv că era deja prea stresat de anchete
Un hot a fost iertat de judecatori pentru ca a fost suficient de stresat de procedurile judiciare. El a fost condamnat doar la plata unei amenzi penale, magistratii explicându-si decizia prin faptul ca procurorii au întârziat nepermis de mult trimiterea
Cristian Diaconescu la Iaşi: PMP nu va fi accesoriu la gentuţa niciunui partid politic
Petru Movila nu mai este membru al partidului, a spus presedintele PMP. Incidentul din biroul lui Movila trebuie sa devina o tema nationala, a adaugat el. Cealalta tabara a replicat printr-un comunicat ca declaratiile lui Diaconescu „nu au niciun efect”
Circulaţie închisă în această dimineaţă în centrul Iaşului
Traficul rutier va fi închis astazi dupa ora 9 si pâna cel târziu la ora 12 pe bd. Independentei, pe segmentul strajuit de monumentul cu acelasi nume. În acest interval sunt programate evenimente dedicate aniversarii Zilei Independentei de Stat a
Asistentă medicală operată de o tumoră pe creier
O asistenta medicala care timp de 30 de ani a fost alaturi de cei bolnavi a avut la rândul sau nevoie de ajutor medical dupa ce a aflat ca are o tumora de aproximativ 5 centimetri la nivelul creierului. Gina
Infractor de la 14 ani: Spărgea maşinile la rând cu bujia
De loc dintr-un judet vecin, pustiul are sase condamnari Un pusti a spart trei masini într-o singura seara, pentru a „face rost de bani”. Pagubele produse prin spargerea geamurilor s-au dovedit în final mai mari decât valoarea bunurilor sustrase. Fiind
Mai sunt şase pacienţi bolnavi de Covid, la Terapie Intensivă
Numarul cazurilor depistate cu Covid în judetul Iasi în ultimele doua zile este într-o continua scadere în ultima perioada. În ultimele doua zile, 34 de noi cazuri au fost confirmate si raportate de catre Directia de Sanatate Publica Iasi. Au
A înfipt un cuţit între picioarele femeii, din gelozie, ca să nu-l poată înşela
Barbatul era convins ca e înselat cât este plecat la munca în Ardeal. Agresiunea a avut loc dupa ce barbatul a sunat la 112 din gara, ca sa anunte posibilul adulter, dar nu s-a întâmplat nimic. Nervos, s-a întors din
Femeie carbonizată într-un apartament din Alexandru. Poliţia verifică alibiul concubinului
O femeie din Iasi în vârsta de aproximativ 75 de ani a murit în conditii misterioase. Elena Ichim, care locuia la etajul patru al unui bloc de pe strada Musatini a fost gasita carbonizata în baia locuintei, dupa ce pompierii
Zeci de mașini ucrainene blochează locuri în parcarea de la Aeroport. Ce-i de făcut?
Angajatii Aeroportului care vin cu masinile pot sa le lase lânga fostul sediu al Aviatiei Utilitare. În parcare sunt si câteva zeci de masini înmatriculate în Ucraina, unele aduse acolo de peste o luna Traficul consistent de pasageri înregistrat
Studenții UMF nu mai vor să fie chirurgi. Cine ne va opera peste 20 de ani?
Anul acesta, comunitatea academica si medicala din Iasi a suferit o pierdere foarte mare: Cristian Dragomir, fost rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” si unul dintre cei mai reputati chirurgi ieseni. A învatat meserie de la